Despre inceputuri…
Joi, Iunie 25th, 20091, 2, 3 si Motor. Actiune. Nu, nu m-am decis sa imi demonstrez talentul actoricesc. Nici nu am inceput sa scriu scenarii. Nu, nici nu imi incerc sa imi exersez abilitatile de regizor. Decizia pe care am luat-o asumat e mult mai importanta. De fapt, este o responsabilitate care m-a antrenat intr-un proiect complex, care m-a adus fata in fata cu oameni deosebiti si care promite sa devina o parte importanta a stilului meu de viata, dar si a traseului meu profesional. Dar, pentru ca nu imi plac introducerile mult prea ample, o sa trec direct la actiune.
Asadar, iata-ma in postura de voluntar pentru Asociatia Sfantul Stelian si, pentru ca eu nu cred in coincidente, dar cred in experiente, consider ca rezonanta numelui meu si cel al asociatiei este mai mult decat o simpla intamplare.
Am ajuns sa ii cunosc pe oamenii care dau viata de mai bine de 17 ani unor proiecte extraordinare ( si nu imi sta in fire sa laud sau sa exagerez, dimpotriva), prin intermediul altor oameni minunati, echipa de la Millenium Communications si al proiectului pe care il desfasoara, Comunicatori pentru societatea civila. Despre ei, dar nu numai aflati accesand fie site-ul http://milleniumcommunications.ro/ fie http://www.comunicatorii.ro/
Personal, intotdeauna am perceput inceputurile si sfarsiturile drept cele mai dificile momente. Si pentru ca acum eu pun prima caramida dintr-o constructie durabila vreau sa vorbesc putin despre inceput. De ce? Sa facem un mic exercitiu de rememorare. Cum a fost cand ai inceput prima zi de lucru? Nesiguranta, amestecata cu o doza mare de cafea, emotiile vulnerabile, curiozitatea, necunoasterea, dorinta de a face totul bine…Suna cunoscut? Astfel de ganduri am trait si eu in incercara mea temerara. Pot spune chiar ca am inceput cu mare pas stang. Telefonul a sunat in jurul orei 12, intr-o miercuri de iunie, cand eu tocmai urcasem in autobuz si plecam din Bucuresti. La celalt capat al firului, o voce puternica, dar calda, a unei doamne. Irina Dragoi, Doamna Irina Dragoi. Nici nu a mai fost nevoie de completare pentru ca deja stiam cu cine am placerea de a discuta. Cu doamna presedinta a Asociatiei Sfantul Stelian, cea care a pus bazele acesteia intr-o zi de iunie, in 1992.
Am stabilit rapid cateva chestiuni, urmand ca eu sa ma intorc in Bucuresti si sa ne apucam de treaba. Lucru care s-a intamplat de altfel. I-am cunoscut rand pe rand pe cei care se implica zi de zi, pe cei care percep locul lor de munca ca fiind o a doua casa, pe cei care au puterea de a zambi chiar si in aceste vremuri marcate de criza si probleme.
Pentru a vedea exact ce actiuni si ce proiecte desfoara Asociatia Sfantul Stelian, puteti accesa din coloana din dreapta fiecare pagina a proiectelor. Mai mult decat atat, eu voi incerca sa tin pasul cu tot ce se intampla bun, sau mai putin bun, prin intermediului posturilor.
Deocamdata ma opresc aici. Cu scrisul.
Steliana
