Marile sperante sau drumul de la fictiune la realitate
Cati dintre voi ati citit romanul lui Charles Dickens, “Marile sperante”? Pentru mine este una dintre cele mai frumoase carti, a carei lectura se leaga indisolubil de copilaria petrecuta la bunicii mei. Pip, Estelle, misterioasa Miss Havisham sunt si acum parte unei lumi pe care o pastrez cu sfintenie si pe care o las de nenumarate ori sa imi aduca aminte ca in sufletul meu inca traieste minunea de a fi copil. As putea sa scriu randuri intregi despre acest roman, dar si despre multe altele, insa o voi face cu un alt prilej.
Am inceput prin a va aduce aminte de anii inocentei deoarece am dorit sa rememorati, chiar si pentru cateva momente, fragmente dragi, dar si marile sperante, marile dorinte, iluzii care v-au motivat atunci . Dar pentru ca minunile nu sunt vesnice sau cel putin asa suntem destinati sa credem, va propun sa ne intoarcem la viata noastra de zi cu zi. Destul de dificil, nu-i asa ? Atunci va propun un alt joc.Va plac povestile? Daca da, va rog sa cititi randurile ce urmeaza. Daca nu, cu atat mai mult va indemn la lectura.
Aici, la Asociatia Sfantul Stelian, fiecare zi este diferita. E de asteptat, avand in vedere proiectele, programele, oamenii. Dar totul se desfasoara sub spectrul comun al intelegerii si a dorintei de a face totul cat mai bine. Si aici l-am cunoscut pe Marian. Ne-am cunoscut la expozitia “Lumini si umbre”, unde ne-a ajutat sa montam tablourile, sa aranjam, sa ducem cutiile etc. Apoi ne-am revazut la sediu, unde la fel, cu multa voie buna si energie ne-a ajutat. Ei bine, nu va ganditi la Marian ca fiind numai o parte a echipei noastre. Povestea lui are un traseu mai complicat si mai lung decat al tuturor oamenilor de la Asociatie. Si va spun de la inceput ca istoria lui personala are un final fericit si ca, desi pare o frantura dintr-un roman, sperantele si minunile sunt cele care mor ultimele.
Si cine putea sa depene mai bine toate aceste daca nu insusi protagonistul?
“M-am născut în Bucureşti în anul 1980, într-o familie în care alcoolul şi scandalurile erau mai importante decât creşterea şi educaţia unui copil, am avut norocul ca la vârsta de 7 ani să cunosc o femeie deosebită care m-a luat sub aripa ei protectoare. Deşi nu avea posibilităţi materiale foarte bune, a făcut tot posibilul să-mi ofere tot ceea ce acasă nu mi se oferea. Prin intermediul dânsei am început să cunosc o altă latură a vieţii, mi s-a oferit dragoste şi educaţie în schimbul bătăilor şi vorbelor urâte pe care părinţii mi le oferiseră până atunci. De aici viaţa mea a început să se schimbe din bine în mai bine.
Această femeie deosebită împreună cu soţul, văzând că am înclinaţie spre desen, m-au luat de mână şi în anul 1991 m-au înscris la Palatul Naţional al Copiilor. Aici, pe lângă desen artistic, am învăţat şi pictura de icoane pe sticlă. Vara şi iarna se organizau tabere la munte şi la mare având scopul de a educa şi descoperi talentele ascunse ale copiilor.
Un alt om deosebit pe care am avut ocazia să-l cunosc, a fost părintele Constantin. Prin intermediu dânsului am ajuns la Asociaţia Sfântul Stelian, asociaţie ce avea ca scop ajutorarea familiilor defavorizate, integrarea în societate, educaţia, combaterea abandonului şcolar şi intreprinderea a diferite activităţi extraşcolare, între care şi pictura de icoane pe sticlă. Pe lângă acestea se ofereau lunar şi pachete cu alimente şi haine.
Aici am cunoscut o echipă de oameni deosebiţi, condusă de doamna Irina Drăgoi şi doamna Luminiţa Vlad, avându-l alături pe părintele Galeriu. Îm fiecare săptămână se organizau orele de pictură, la care participau copii de toate vârstele. În anul 1996, Asociaţia a organizat o serie de expoziţii în Elveţia pentru strângerea de fonduri, expoziţii la care am participat şi eu. Acestea au avut loc în oraşe ca Zurich, Berna, Lausanne şi Geneva, oraş în care am fost întâmpinaţi de către Regina Ana a României.
În anul 1999, pentru că au văzut că am talent şi înclinaţie, am fost înscris la Şcoala Populară de artă. După absolvirea şcolii, am fost pus îndrumător pentru copii la orele de pictura de icoane pe sticlă. Alături de ei am participat la multe tabere organizate de Asociaţie, la Gura Râului şi Timişul de sus.
Pe lângă acestea, Asociaţia Sfântul Stelian oferă şi posibilitatea deprinderii unei meserii, având ateliere pentru croitorie, frizerie şi coafură. Aşa am ajuns să urmez cursurile UCECOM şi am obţinut o diplomă de croitor universal, lucrând apoi la unul din ateliere. Tot datorită acestor oameni deosebiţi am fost înscris la liceu, pe care am reuşit să-l termin în anul 2004.
Nu am sa mai scriu nimic in continuare, deoarece consider a fi de prisos, insa va indemn sa incercati sa va ganditi. Sa va ganditi la viata voastra, la copilarie, la micile bucurii. Nu-i asa ca marile sperante sunt mai prezente decat oricand?
Steliana